Doar prin macii albi să păşesc,
În balerină,
eu, mă definesc.
Mai pe seară, se şi-nveselesc,
La lumina Lunii - ei
strălucesc.
Sub bolta cerului de
albi clopoţei,
Luna coboară încununaţi să fie ei,
Sunt felinare în plină
natură,
Noaptea ce pare, să
fie matură.
La Lună nu mă uit şi
sunt mai tăcut,
Că Luna nu coboară pe acest pământ,
Sunt cu florile mele într-un jurământ,
Să luminăm grădina, chiar şi pe un vânt.
Până dimineaţa în
zorii zilei albe,
Când clopoţei răsar, pe mai departe,
Şi noaptea, când Luna
va dispărea,
Prezentă voi fi - cu
lumina mea!
Lumină răsărită din
Marele Soare,
De la distanţă ne
luminează cu ardoare,
Pământul, florile,
câmpiile, vieţuitoare,
Şi fiinţele ce suntem-aici, la înălţare.
Am poposit de mult prin macii albi,
Un gram de puritate!
să nu-l destram,
De-atâtea griji, nici
de mine, nu ascultam,
O stea căzută-n
buruiana celor slabi,
De înger şi din fire,
cum se mai spune,
Atenţie! Să nu
ajungi, ca un cărbune!
Din mină! Din mine un
diamant curat,
Veni-vremea să nu mai
tolerez, orice sfat.
Dintr-un mac purtat
de vânt şi ars de soare,
M-am ridicat şi sunt,
în a mea grandoare,
Din fiinţa de lumină
statornică şi doritoare,
De viaţă împlinită,
sunt - într-o splendoare -
Pe mai departe în
astă lume, răzbunătoare.
Petală de mac uşor,
purtat de vânt,
Acum eşti dalb,
mâine, căzut la pământ,
Doar eşti înger,
odată, aşa te-ai vrut,
Acum regreţi, că nu
te-ai deşteptat,
-
Mai
demult!
Dar totul nu-i
pierdut, e un câştig,
Fiinţă de lumină? ia-ţi avânt!
Pricepi ce-ţi spun de-al meu cuvânt?
Nu sta prea mult, în al tău gând,
Lasă-te pierdută prin acest rând.
De-ai fi cu mine! Sinele tău Sfânt,
Şi- O lacrimă să vărs, să plâng,
Din Macul Alb ce-ai fost născut,
O Stea de zi, în noapte luminând!
Din Vol. de Poezii - DOAR PETALE - Autor Suzi Mirea
