UNUL MIC, STĂ PE SPIC

UNUL MIC, STĂ PE SPIC

Unul mic, stă pe spic,

Este macul cel voinic,

Crescu mare cât-un pic,

Nu mai este un pitic.

Și în față stă sub soare,

Să se-nalțe și mai tare,

Să le-ntreacă el pe toate,

Surorile dintr-o parte.

Unul mic, stă pe spic,

El se crede un voinic,

O sămânţă chiar a vrut,

Să fie legănată de vânt.

Vântul bate și-l doboară,

El se crede o comoară,

Să mai stea semeț în zare?

E ferfelit, și cam dispare!

Cum se crede măricel,

Veni, vântul voinicel,

Legănat, firav, de-acum –

Frunzele-i zbură pe drum.

Unul mic, stă pe spic,

E şi mândru că-i voinic,

Roşu-i macul înflorit,

Verde-i grâul înverzit.

Unul mic, stă pe spic,

Mâine n-am să mă ridic!

Un boboc de-acum plăpând,

Mă zoreşte să mă plimb.

  

Unul mic, stă pe spic,

S-a şi dus, s-a veştejit,

Altul creşte pricăjit,

Înflorind; şi-îi ciufulit.

Unul mic, stă pe spic,

Sprijinit că-i tare mic ...!

Eu şi vreau să cresc-un pic,

Până n-oi mai fi, nimic!

Unul mic, stă pe spic,

Roşu, verde din nimic,

Din sămânţă se înalţă,

Floare mică şi măreaţă.

Din raze viaţa să coboare,

Nu-i fi frică de un soare,

Roşu, floare tu de foc,

Zboar-o petală gheomotoc!

Unul mic, stă pe spic,

Curajos şi voinic ...

Se înalţă pân’ la soare,

Dimineaţa pe răcoare.

Pân’ la soare şi-înapoi,

Prin vânt, purtată, şi prin ploi,

Te-ai stins, nu mai eşti cu noi,

Floare-n câmp, ajuns-ai un gunoi!

Macul cel voinic se duse,

Pe zări albastre le atinse,

Petale-n vânt, petale-n rod,

Doar când macul e rapsod.

Dis de dimineață-n zori,

Se desfac bobocii, următori,

Când soarele urcă pe cer,

Câmpul se-aprinde și el,

Focul viu, e în macul voinicel!

vol de Poezii - DOAR PETALE - SUZI MIREA