Prin iarba plină cu micşunele,
A răsărit şi una albă, printre ele,
O fi ghiocelul? ce apare din nea,
M-apropi să mă uit mai
bine, la ea ...
Nu! E micşuneaua ce nu-i colorată, şi e albă,
De curând răsărită, în petale dalbe se îmbracă,
E floarea ce-ncolţeşte, şi în soare se dezbracă,
O frumuseţe răsărită, şi găsită, şi prin iarbă ...
În adieri de vânt ... îşi flutură oleacă,
În parfumul ei ... capul şi-l apleacă,
Când primăvara soseşte-n ţară, cu alai,
De mândruţe colorate, ieşite de prin plai.
Vin narcise colorate, prin zăpada-ntârziată,
Un voinic micuţ se-apleacă, pentru-a mirosi-o-ndată,
O căciulă aplecată, ori, prea devreme îngheţată,
De vantul rece, Of, – nu mai vine vremea caldă?
În florile din mii de stele, răsărind aşa, deodată,
Prin grădini primenite, de prea multă zăpadă!
Prin pădurea dezgolită, vântul şuieră la sol,
Colţu’ şi-l arată-ndată, o căciulă demodată,
Verde - alb, pe sub guler ... o dantelă poartă,
Vestitorul primăverii, ghiocelul ce se poartă,
Martie cu alb şi roşu, e destinul tău, de-o soartă,
Să ne fi adus în dar, prima floare din calendar,
Mic şi alb! ... trezindu-ne în noi –
Floarea vieţii, ce-a amorţit de-atâtea ploi,
Din frigul iernii, o punte, făcându-se sloi, –
- Vine ghiocelul cu zâmbetul său vioi,
Un dar de la natură, pentru sufletul din noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu