Parcă sunt ca Feţi-Frumoşii,
Şi să merg ... mai pe-nserat,
Desculţă eu ... m-am şi lăsat.
Să simt macii sub picioare,
Din boboc până în floare,
Cum şi ei sunt transformaţi,
În asfinţit de soare, formaţi.
Macu'n soare s-a trezit,
De îndată şi-a revenit,
Primind roua de dimineaţă,
Deschizând o filă-n viaţă.
N-a stat mult bobocul,
Pe gânduri să-i-ia locul,
Mărăcinele cu jocul,
Vara-i trece cu norocul,
Macul roşu cel ca focul.
Macii roşii – Feţi-Frumoşii,
Şi pe gard cântă
cocoşii,
Dintr-o frunză
ies şi melcii,
Din grădina cu
dovlecii.
Un cocoş mare de
tot,
Cu găina în
complot,
Asul şi l-a scos
de tot,
Un poliţai
mafiot.
Rotocoale prin
urzici,
Unde mişcă doar
furnici,
Acolo sunt şi
macii mici,
Le zise: nu treceţi pe-aici!
Iar prin macii
scuturaţi,
Voi gaini să nu
călcaţi!
De v-aleargă
omul,
Scuturat e pomul.
Macu'n soare s-a lăsat,
De căldura
soarelui,
O furtună s-a
strecurat,
Din adâncul cerului.
Macu’ roşu, din
asfinţit,
Pe-o căldură nu-i
privit,
Doar când vântul
a venit,
Toţi macii... şi-au
revenit.
Legănându-se-ntr-o
parte,
Grâul, spicul, vântul bate,
Un boboc lăsat pe
spate,
Din roşu mac, o
petală cade.
Dus-a fost, prin
cerul aprins,
O petală-n viaţă,
s-a desprins,
În asfinţit când
soarele apune,
Macu-nălţător, cade,
de la sine,
Prin aer, un vânt,
le poartă uşor,
Ridicat din glia,
străbunilor,
Formându-se un
lanţ al norilor,
În roşu cel de
foc, de-al macilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu