Nu-i o fustă oarecare,
E fusta rândunicii,
Şi e albă la culoare,
Verde-i vara pe câmpii.
Prin păduri şi pe ogoare,
O-ntâlneşti pe şanţul mare,
Stă întinsă ea, la soare,
Plapumă cu frunza tare.
Pe covorul alb şi verde,
Numai fusta ei se vede,
Şi, acesta-i paradisul,
Cu flori albe, ca şi visul.
Nu-i o fustă oarecare,
O trompetă albă-n
soare,
Umbreluţa lui
Tincuţa,
Te-nfăşori de-ai
fi ca aţa.
De prin gluga de
coceni,
O casă, făcută-n buruieni.
Pe vlăstarul unui
ram,
O beteală
înfăşuram,
La un vierme cât
un gram,
Să coboare, omidăriţa,
Cum i s-a făcut
scăriţa,
Cu mâncatul din
fustiţa,
Nu-şi mai simte
nici guriţa.
Fluture de fustă
moartă,
Ai hrănit omida-n
poartă,
Iar acum nu se mai poartă,
Alba iarbă, nu e
căutată.
Toamna este pregătită,
Prin câmpii e
gloată multă,
Fluturii de crai
se-anunţă,
Prin hambare e
grăunţă!
Doar un bob la
vrăbiuţă,
Pe zi să plece
din căsuţă,
E hrana lor pe
timpul iernii,
Când învie magna
în cocenii!
Adunaţi de prin
Toamnă,
Mâncaţi de vite-n
Iarnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu