~ Doar petale ~ Volum de Poezii ~ Autor Suzi Mirea

31 octombrie 2018

MÂNDRUŢE COLORATE





Prin iarba plină cu micşunele,
A răsărit şi una albă, printre ele,
O fi ghiocelul? ce apare din nea,
M-apropi să mă uit mai bine, la ea ...

Nu! E micşuneaua ce nu-i colorată, şi e albă,
De curând răsărită, în petale dalbe se îmbracă,
E floarea ce-ncolţeşte, şi în soare se dezbracă,
O frumuseţe răsărită, şi găsită, şi prin iarbă ...

În adieri de vânt ... îşi flutură oleacă,
În parfumul ei ... capul şi-l apleacă,
Când primăvara soseşte-n ţară, cu alai,
De mândruţe colorate, ieşite de prin plai.


Vin narcise colorate, prin zăpada-ntârziată,
Un voinic micuţ se-apleacă, pentru-a mirosi-o-ndată,
O căciulă aplecată, ori, prea devreme îngheţată,
De vantul rece, Of, – nu mai vine vremea caldă?
În florile din mii de stele, răsărind aşa, deodată,
Prin grădini primenite, de prea multă zăpadă!


Prin pădurea dezgolită, vântul şuieră la sol,
Colţu şi-l arată-ndată, o căciulă demodată,
Verde - alb, pe sub guler ... o dantelă poartă,
Vestitorul primăverii, ghiocelul ce se poartă,
Martie cu alb şi roşu, e destinul tău, de-o soartă,
Să ne fi adus în dar, prima floare din calendar,

Mic şi alb! ... trezindu-ne în noi –
Floarea vieţii, ce-a amorţit de-atâtea ploi,
Din frigul iernii, o punte, făcându-se sloi, –
-      Vine ghiocelul cu zâmbetul său vioi,
Un dar de la natură, pentru sufletul din noi!


Vol. de Poezii - DOAR PETALE - SUZI MIREA

17 octombrie 2018

FLOARE DE O ZI




De sub mantia cea albă,
Ghiocelul iese-n grabă,
Să se prindă-n-acel joc,
Al clopoţeilor boboc.

Că veni şi primăvara,
Ce-o cără în spate iarna,
Şi cu florile prin coc,
Toate s-au cules pe loc.

În pădurea cea golită,
Cu flori dalbe e gătită.
Viorele, toporaşii gălbiori,
În lumina versurilor - 
Se prinse-n joc, aceste flori.

Vântul şuieră, coboară,
O petală e pierdută-n iarnă;
E prima zi de primăvară!
Strigă ghiocelul de-afară.



Stai pe loc! În pădure să ne-adunăm,
Floare de o zi! Nu te rup! Te admirăm!


Vol. de Poezii - DOAR PETALE - SUZI MIREA

11 octombrie 2018

DOAR PETALE, PRIMĂVARA …





Doar petalele plutesc,
Le învârt, le ameţesc,
Vânt de PrimăVară,
Pe flori le doboară!

Doar petale se regăsesc,
Plecate-n univers ceresc,
Iar grădini, curăţate,
De flori vii, parfumate!

Doar petale mici pe jos,
Ating un sol, uşor ...
Când se scutură un nor,
În petale mii, venite-n zbor!

Din petale! Doar coboară!
Dăruite de natură ...
Iar prin cer, de pe-afară,
Pe pământ se află, iară!

Urcă-n zbor, colorând din nou –
Un cer pictat de micul curcubeu!

Doar petale, -n PrimăVară,
Din Magnolie, se coboară,
Doar petale-acum şi mor,
Prin vântul, cel călător,
Un amic răzbunător!

Doar petale, pe pământ şi-n cer,
Un copac de-acum stingher,
Iar la vară, două mere în paner,
Iarna prin cuptor, când afară-i ger,

Ori prin foi de cocă la plăcintă-mere,
Cu petale... din ulcior şi vin, se cere!


Vol. de Poezii - DOAR PETALE - SUZI MIREA