Un trandafir căzut pe jos, prea repede se stinse,
Se veşteji de tânăr, dar moartea îl cuprinse,
-Şi nu mai fi tu-trist! boboc de floare argintie,
Înmiresmând tot locul, şi înflorind pe-această glie!
Prea devreme se aplecă, se veştejise,
În căldura soarelui, mai, că se trezise,
Îşi luă la revedere, de la fraţii lui, cei mici,
Înainte de venirea furtunii, şi pe aici...
Eu sunt prea înflorat, şi mă desfac,
Cu prima adiere, nu o să mă-mpac,
Petalele mele, vor adora pământul,
Asta-i soarta! Când va bate vântul.
Şi nu mi-e teamă, în curând voi răsări,
În boboc, şi-n trandafirul mic, voi fi,
Tot aici, că aici îmi este locul şi căsuţa,
Pe aleea din grădina, cu măsuţa!
Un simbol de-al trandafirului –
Se înalţă prin coloana infinitului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu