Unul mic, stă pe spic,
Este macul cel voinic,
Crescu mare cât-un pic,
Nu mai este un pitic.
Și în față stă sub soare,
Să se-nalțe și mai tare,
Să le-ntreacă el pe toate,
Surorile dintr-o parte.
Unul mic, stă pe spic,
El se crede un voinic,
O sămânţă chiar a vrut,
Să fie legănată de vânt.
Vântul bate și-l doboară,
El se crede o comoară,
Să mai stea semeț în zare?
E ferfelit, și cam dispare!
Cum se crede măricel,
Veni, vântul voinicel,
Legănat, firav, de-acum –
Frunzele-i zbură pe drum.
Unul mic, stă pe spic,
E şi mândru că-i voinic,
Roşu-i macul înflorit,
Verde-i grâul înverzit.
Unul mic, stă pe spic,
Mâine n-am să mă ridic!
Un boboc de-acum plăpând,
Mă zoreşte să mă plimb.
Unul mic, stă pe spic,
S-a şi dus, s-a veştejit,
Altul creşte pricăjit,
Înflorind; şi-îi ciufulit.
Unul mic, stă pe spic,
Sprijinit că-i tare mic ...!
Eu şi vreau să cresc-un pic,
Până n-oi mai fi, nimic!
Unul mic, stă pe spic,
Roşu, verde din nimic,
Din sămânţă se înalţă,
Floare mică şi măreaţă.
Din raze viaţa să coboare,
Nu-i fi frică de un soare,
Roşu, floare tu de foc,
Zboar-o petală gheomotoc!
Unul mic, stă pe spic,
Curajos şi voinic ...
Se înalţă pân’ la soare,
Dimineaţa pe răcoare.
Pân’
la soare şi-înapoi,
Prin vânt, purtată, şi prin ploi,
Te-ai stins, nu mai eşti cu noi,
Floare-n câmp, ajuns-ai un gunoi!
Macul cel voinic se duse,
Pe zări albastre le atinse,
Petale-n vânt, petale-n rod,
Doar când macul e rapsod.
Dis de dimineață-n zori,
Se desfac bobocii, următori,
Când soarele urcă pe cer,
Câmpul se-aprinde și el,
Focul viu, e în macul voinicel!
vol de Poezii - DOAR PETALE - SUZI MIREA
