Stau în gând, sub brazii cei pletoşi,
Soarele mă-ndeamnă, sunt-şi umbroşi,
Sunt pe toane “acele”, şi prea zeloşi,
Ai îngrijă mare, că sunt şi ţepoşi.
Ei! dacă te înţep, ai vibraţie în corp,
Te trezesc eu, cumva, cu un scop,
Voi oamenii ... mai uitaţi de mine,
Şi vizitat sunt, de-al vostru câine.
Stau în ploaie şi, când mă bate-un vânt,
De dragul vostru şi-al meu legământ,
Sunt pe creastă în tot anul, şi-n tot veacul,
Dacă nu-s tăiat, - de vreun om, săracul...
N-ai ce-i face ... că n-are lemne de încălzit,
Iar bogatul mult mă place şi mă-mbracă-n iezuit,
Se distrează mult prea bine, ei, pe seama mea,
Cu beteală mă încarcă, şi îmi zice stea.
Steaua din Betleem, ce-a răsărit pe cer,
Când totul era, învăluit într-un mister,
Pe vremea când, s-a născut un înger;
În adevăr, să-i urmăm paşii, şi-n credinţă,
Până ce, ne vom lumina, cu tot cu fiinţă!
Iar pădurea voastră demult a sărăcit,
Cu un brad, mai mulţi, şi un “bun venit”,
În buzunarul celor puţini, s-a cuvenit ...
Să fim tăiaţi şi pe urmă aruncaţi,
Pe un moft de-al vostru, dragii mei fraţi!
Vă spun că, prea bine nu procedaţi,
Prin tăierea noastră, viaţa, voi ne-o luaţi.
O steluţă de lumină... şi mult prea înţeleaptă,
Respectă orice gâză, apa, ce te ţine-n viaţă,
Natura, - îşi are rostul ei, cu farmecul din flori,
Nu uita că-n jurul tău, roiesc, şi fluturii ameţitori.
Respectând natura vie, respectat vei fi de viaţă,
O albină-ţi dă bineţe, când şi roua-ţi cade-n faţă!
