Lacrimile-s din rouă,
Cu parfum de plouă,
De dimineaţă-n zori,
Le culegem, pe flori.
Lacrimile-s din rouă,
Picuri mii pe frunza nouă,
Crescută mai de curând,
Tinerică, – şi frăgezând.
Lacrimile-s din rouă,
Fără-a vrea să plouă,
Florile-s împrospătate,
În miresme-ntruchipate.
Lacrimi curg şi din nori,
Urme noi, lasă pe flori,
Pe oglinda apei liniştite,
A lacului, cu trestii adormite.
Lacrimi noi pe obraz,
O rouă, două, dintr-un iaz,
Poartă-o raţă, -n ploaie,
La scăldat prin butoaie.
Pică lacrimi de curând,
Sunt aduse, legănând,
Vânt din ploaie; aplecând,
Ramuri lasă rând pe rând!
Pe cireşe doar broboane,
Numai apă, niciun soare,
Doar în roua de dimineaţă,
S-au spălat un pic pe faţă.
Apă mică şi la rău,
De-ar fi fost un părău,
Din apă de ploaie,
Umplut cu noroaie.
Din furtună-amestecate,
Lacrimi ... înlăcrimate,
Ducându-se mai departe,
La câmpie, vântul bate,
Pe copac, sălcii culcate,
Maci, petale, aruncate,
Pe spic şi-n aer purtate,
Din vară ameţite-s toate.
Lacrimi plouă şi pe ceaţă,
Iarna fulgu’ îl-îngheaţă,
Şi făcându-se o zdreanţă,
În petale mii, de-i gheaţă.
Se găseşte-n conifer,
Uscat şi mărunţel,
În molidul cel de fel,
Înălţându-se la cer.
Lacrimile sunt din rouă,
Dimineaţa când nu plouă,
Iarna zloaie vin din cer,
Far de Lună, grănicer,
Din picături de ploaie,
De orice fel, şiroaie,
Prinse toate-ntr-un caier,
